Jump to content


Photo

84 TRUTH, BEAUTY & GOODNESS Quotes In The Urantia Book - Romanian Translation

TRUTH BEAUTY GOODNESS ROMANIA

  • Please log in to reply
No replies to this topic

#1 Rick Warren

Rick Warren

    Rick Warren

  • Administrators
  • PipPip
  • 9,923 posts
  • Gender:Male
  • Location:Texas

Posted 13 January 2014 - 02:12 PM

 

84 Truth, Beauty & Goodness Quotes In The Urantia Book

 

84 Adevăr, bunătate şi frumuseţe – Cartea Urantia

 

Romanian Translation

 

1. (3.4)0:1.17 Divinitatea este inteligibilă creaturilor ca adevăr, ca frumuseţe şi ca bunătate. Ea îşi găseşte corespondent în personalitate ca iubire, ca compasiune şi slujire. Ea este revelată pe nivelele impersonale ca dreptate, ca putere şi ca suveranitate.

 

2. (26.7)1:4.5 Misterul divin rezidă în diferenţa intrinsecă dintre finit şi infinit, între temporal şi etern, între creatura din spaţio-temporală şi Creatorul Universal, între material şi spiritual, între imperfecţiunea omului şi perfecţiunea Deităţii din Paradis. Dumnezeul iubirii universale se manifestă în mod infailibil fiecăreia dintre creaturile sale în deplina măsură a capacităţii acestei creaturi de a pricepe spiritualmente calităţile adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii divine.

 

3. (27.4)1:5.2 Dumnezeu este mult mai mult decât o personalitate după cum este ea înţeleasă de mintea umană. El depăşeşte cu mult chiar şi orice concept al unei suprapersonalităţi. Însă este absolut inutil să discutăm aceste concepte de neînţeles asupra personalităţii divine cu mintea creaturilor materiale al căror concept cel mai elevat asupra realităţii fiinţei constă în ideea şi în idealul de personalitate. Cel mai înalt concept ce-i este posibil unei creaturi materiale asupra Creatorului Universal este înglobat în idealurile spirituale ale ideii exaltate de personalitate divină. De aceea, deşi s-ar putea să ştiţi că Dumnezeu trebuie să fie mult mai mult decât concepţia umană asupra personalităţii, voi cunoaşteţi de asemenea bine faptul că Tatăl Universal nu poate cu nici un chip să fie mai puţin decât o personalitate eternă, infinită, autentică, bună şi frumoasă.

 

4. (31.3)1:7.3 Conceptul de adevăr se poate, cât de cât, să fie gândit separat de personalitate, iar conceptul de frumuseţe poate să existe fără personalitate, însă conceptul de bunătate divină nu este de înţeles decât în relaţie cu personalitatea. Doar o persoană poate iubi şi poate fi iubită. Chiar şi frumuseţea şi adevărul ar fi detaşate de speranţa de supravieţuire dacă nu ar fi însuşiri ale unui Dumnezeu Personal, un Tată iubitor.

 

5. (40.5)2:6.1 Noi putem vedea frumuseţea divină în universul fizic, putem discerne adevărul etern în lumea intelectuală, însă bunătatea lui Dumnezeu nu se descoperă decât în lumea spirituală a experienţei religioase personale. Religia, în esenţa sa veritabilă, este o credinţă făcută din încredere în bunătatea lui Dumnezeu. În filozofie, Dumnezeu ar putea fi mare şi absolut şi, într-un fel, chiar inteligent şi personal. Însă, în cadrul religiei, trebuie ca Dumnezeu să fie de asemenea moral; el trebuie să fie bun. S-ar putea ca omul să se teamă de un Dumnezeu mare, însă el nu are încredere decât într-un Dumnezeu bun, şi doar pe un astfel de Dumnezeu poate iubi. Această bunătate al lui Dumnezeu face parte din personalitatea lui Dumnezeu şi deplina sa revelaţie nu apare decât în experienţa religioasă personală a fiilor care cred în Dumnezeu.

 

6. (42.5)2:7.4 Ştiinţa falsă a materialismului i-ar condamna pe muritori să devină proscrişi în univers. O astfel de cunoaştere parţială este potenţial rea; este cunoaşterea compusă atât din bine, cât şi din rău. Adevărul este frumos, deoarece el este nu numai complet, dar şi simetric. Când caută adevărul, omul urmăreşte ceea ce este real divin.

 

7. (43.1)2:7.8 A distinge frumuseţea supremă înseamnă a descoperi şi a integra realitatea. A distinge bunătatea divină în adevărul etern reprezintă frumuseţea ultimă. Chiar şi farmecul artei umane rezidă în armonia unităţii sale.

 

8. (43.2)2:7.9 Marea eroare a religiei ebraice a fost aceea de a nu reuşi să asocieze bunătatea lui Dumnezeu cu adevărurile faptice ale ştiinţei şi cu frumuseţea atrăgătoare a artei. În timp ce civilizaţia progresa, religia urma o cale nesocotită: punea un accent excesiv pe bunătatea lui Dumnezeu, excluzându-i în mod relativ adevărul şi neglijându-i frumuseţea. Atunci, anumite tipuri de oameni au avut tendinţa de a refuza din ce în ce mai mult conceptul abstract şi disociat al bunătăţii izolate. Religia modernă insistă prea mult asupra unei morale izolate, care nu reuşeşte să reţină devoţiunea şi loialitatea a numeroase fiinţe umane din secolul al XX-lea. Ea s-ar reabilita dacă, pe lângă comandamentele sale morale, ar lua în considerare în egală măsură adevărurile ştiinţei, ale filozofiei şi ale experienţei spirituale, ale frumuseţii creaţiei fizice, ale încântării artei intelectuale şi ale măreţiei împlinirii caracterelor autentice.

 

9. (43.3)2:7.10 Provocarea religioasă a epocii prezente este adresată bărbaţilor şi femeilor înzestraţi cu clarviziune spirituală, prevăzători şi orientaţi către viitor, care vor îndrăzni să construiască o filozofie nouă şi atrăgătoare a vieţii emanând din conceptele moderne ale adevărului cosmic, ale frumuseţii universului şi ale bunătăţii divine minunat amplificate şi integrate. O astfel de viziune nouă şi dreaptă a moralităţii va atrage tot ceea ce este bun în mintea oamenilor şi va lansa o provocare către tot ceea ce este mai bun în sufletul lor. Adevărul, frumuseţea şi bunătatea sunt realităţi divine şi, pe măsură ce omul urcă scara vieţii spirituale, aceste calităţi supreme ale Eternului se coordonează şi se unifică din ce în ce mai mult în Dumnezeu, care este iubire.

 

10. (43.4)2:7.11 Orice adevăr - material, filozofic sau spiritual - este şi frumos şi bun. Orice frumuseţe reală - artă materială sau simetrie spirituală - este atât adevărată, cât şi bună. Orice bunătate autentică - indiferent că este vorba de moralitate personală, de echitate socială sau de ajutor divin - este deopotrivă de adevărată şi de frumoasă. Sănătatea fizică, sănătatea mentală şi fericirea sunt integrări ale adevărului, ale frumuseţii şi bunătăţii, amestecate în experienţa umană. Aceste nivele de trăire eficientă sunt atinse unificând sistemele de energie, sistemele de idei şi sistemele de spirit.

 

11. (43.5)2:7.12 Adevărul este coerent, frumuseţea este atrăgătoare, bunătatea este stabilizatoare. Iar atunci când aceste trei valori ale realităţii sunt coordonate în experienţa personală, rezultă o înaltă calitate a iubirii, înrâurită de înţelepciune şi modificată de loialitate. Adevăratul scop al oricărei educaţii în univers este de a-i coordona mai bine pe copiii izolaţi ai lumilor cu cele mai mari realităţi ale experienţei lor crescătoare. Realitatea este finită la nivel uman, ea fiind infinită şi eternă la nivele superioare şi divine.

 

12. (48.3)3:2.11 Omnipotenţa divină este coordonată perfect cu celelalte atribute ale personalităţii lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu în manifestările lui spirituale din cadrul universului este limitată, de regulă, de numai trei condiţii sau situaţii:

 

(48.4)3:2.12 1. De natura lui Dumnezeu, îndeosebi de iubirea sa infinită, de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate.

(48.5)3:2.13 2. De voinţa lui Dumnezeu, de ajutorul lui mărinimos şi de relaţiile lui paterne cu personalităţile universului.

(48.6)3:2.14 3. De legea lui Dumnezeu, de dreptatea şi de justeţea eternei Trinităţi a Paradisului

 

 

13. (52.2)3:5.16 Aprecierea deplină a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii este inerentă perfecţiunii universului divin. Locuitorii lumii Havonei nu au nevoie de potenţialul nivelelor de valoare relativă pentru a le stimula alegerea. Aceste fiinţe perfecte sunt capabile să identifice şi să aleagă binele în absenţa oricăror situaţii morale care să facă contrast şi care să stimuleze gândirea. Toate aceste fiinţe perfecte posedă natura lor morală şi starea lor spirituală prin însăşi virtutea existenţei lor. Ele nu au avansat prin intermediul experienţei decât în limitele statutului lor inerent. Omul muritor îşi câştigă până şi statutul său de candidat la ascensiune prin propria sa credinţă şi prin propria sa speranţă. Toate lucrurile divine pricepute de mintea umană şi dobândite de sufletul uman reprezintă o încununare a experienţei. Ele sunt realităţi ale experienţei personale şi deci posesiuni unice, spre deosebire de bunătatea şi de justeţea inerente personalităţilor infailibile ale Havonei.

 

14. (67.4)5:4.6 Evreii îşi bazau religia pe bunătate, grecii şi-o fundamentau pe frumuseţe, şi ambele religii căutau adevărul. Isus a revelat un Dumnezeu al iubirii, şi iubirea înglobează în întregime adevărul, frumuseţea şi bunătatea.

 

15. (67.5)5:4.7 Zoroastrienii aveau o religie a moralei, hinduşii o religie a metafizicii, confucianiştii o religie a eticii. Isus a trăit o religie a servirii. Toate aceste religii sunt de valoare prin aceea că sunt apropieri valabile de religia lui Isus. Religia este destinată să devină realitatea unificării spirituale a tot ceea ce este bun, frumos şi adevărat în experienţa umană.

 

16.  (157.5)14:4.13 La fel cum adorarea fiilor prin credinţă pe lumile evolutive contribuie la satisfacerea iubirii Tatălui Universal, tot astfel adoraţia exaltată a creaturilor de pe Havona satisface saţietatea idealurilor perfecte de frumuseţe şi adevăr divine. În timp ce muritorii se străduiesc să facă voinţa lui Dumnezeu, aceste fiinţe ale universului central trăiesc pentru a satisface idealurile Trinităţii Paradisului. Prin însăşi natura lor, ele sunt voinţa lui Dumnezeu. Oamenii se bucură de bunătatea lui Dumnezeu, Havonienii exultă în frumuseţea divină, şi ambii beneficiază de salvarea eliberatoare a adevărului viu.

 

17. (232.6)20:10.3 În Fiii Creatori, iubirea Tatălui Universal se amestecă cu compasiunea Fiului Etern şi este revelată universurilor locale în puterea creativă, slujirea plină de iubire şi suveranitatea plină de înţelegere a Mihaililor. La Fiii Magistrali, compasiunea Fiului Etern, îmbinată cu serviciul Spiritului Infinit, este revelată domeniilor evolutive în carierele Avonalilor de judecată, de slujire şi de consacrare. La Fiii Instructori ai Trinităţii, iubirea, compasiunea şi grija celor trei Deităţii ale Paradisului sunt coordonate pe nivelele de valori cele mai elevate ale timpului-spaţiu şi prezentate universului ca adevărul viu, bunătatea divină şi adevărata frumuseţe spirituală.

 

18. (507.3)44:7.2 Frumuseţea, ritmul şi armonia sunt intelectual asociate şi spiritual înfrăţite. Adevărul, faptele şi relaţiile sunt, din punct de vedere intelectual, inseparabile şi legate de conceptele filozofice asupra frumuseţii. Bunătatea, justeţea şi dreptatea sunt filozofic în corelaţie şi spiritual în legătură intimă cu adevărul viu şi cu frumuseţea divină.

 

19. (507.4)44:7.3 Conceptele cosmice ale adevăratei filozofii, descrierea artei celeste sau încercările muritorilor de a zugrăvi maniera umană de a recunoaşte frumuseţea divină, nu pot fi niciodată satisfăcătoare dacă nu există o unificare în încercările de progres ale creaturilor. Aceste expresii ale impulsului divin în creaturile evoluânde pot fi intelectual adevărate, emoţional frumoase şi spiritual bune, însă adevăratul suflet al expresiei este absent atâta timp cât realităţile adevărului, semnificaţiile frumuseţii şi valorile bunătăţii nu sunt unificate în experienţa vie a artizanului, a savantului sau a filozofului.

 

20. (507.5)44:7.4 Aceste calităţi divine sunt perfect şi absolut unificate în Dumnezeu, şi orice om sau înger care îl cunoaşte pe Dumnezeu posedă potenţialul de expresie nelimitată de sine, pe nivele întotdeauna progresive de realizare de sine, unificată prin tehnica de nesfârşită dobândire a asemănării cu Dumnezeu - amestecarea experienţială în experienţa evolutivă a adevărului etern, a frumuseţii universale şi a bunătăţii divine.

 

21. (625.9)55:3.10 Pe aceste lumi superbe, perioada de fecunditate a femeilor nu este mult prelungită. Nu este de dorit să existe prea mari diferenţe de vârstă între copiii unei aceleiaşi familii. Când sunt apropiaţi ca vârstă, ei pot să contribuie mult mai bine la educaţia lor reciprocă. Pe aceste planete, ei sunt magnific educaţi de sistemele competitive de eforturi asidue în domeniile şi în departamentele avansate unde se realizează înfăptuiri diverse în controlul adevărului, al frumuseţii şi al bunătăţii. Nu vă temeţi însă, chiar şi aceste sfere slăvite prezintă o mare doză de rău, atât real, cât şi potenţial, fapt care stimulează alegerea dintre adevăr şi falsitate, dintre bine şi rău, dintre păcat şi justeţe.

 

22.  (641.4)56:6.3 Creaturile cu minte materială din lumile evolutive ale celor şapte suprauniversuri pot înţelege unitatea Deităţii numai urmărindu-i evoluţia în această sinteză putere-personalitate a Fiinţei Supreme. Oricare ar fi nivelul de existenţă, Dumnezeu nu poate depăşi capacitatea conceptuală a fiinţelor care trăiesc pe un asemenea nivel. Omul muritor trebuie, prin recunoaşterea adevărului, prin aprecierea frumuseţii şi prin adorarea bunătăţii, să dezvolte recunoaşterea unui Dumnezeu al iubirii şi să progreseze apoi prin nivele de deitate ascendentă, până la înţelegerea Supremului. După ce a fost astfel percepută ca unificată în putere, Deitatea poate fi apoi personalizată în spirit pentru a fi înţeleasă şi atinsă de creaturi.

 

23. 56:10: Adevăr, bunătate şi frumuseţe

 

24. (646.3)56:10.2 Pe tot parcursul acestei epoci măreţe, căutarea principală a muritorilor aflaţi într-un permanent progres este aceea a unei mai depline înţelegeri şi a unei realizări mai depline a elementelor comprehensibile ale Deităţii - adevăr, frumuseţe şi bunătate. Acesta reprezintă efortul omului de a-l distinge pe Dumnezeu în minte, în materie şi în spirit. Şi, pe măsură ce muritorii urmează această căutare, ei se pomenesc din ce în ce mai absorbiţi în studiul experienţial al filozofiei, al cosmologiei şi al divinităţii.

 

25. (646.9)56:10.8 3. Sensibilitatea etică. Prin realizarea adevărului, aprecierea frumuseţii conduce la sentimentul eternei justeţi a acestor lucruri, ajungând astfel la recunoaşterea divinei bunătăţi în relaţiile Deităţii cu toate fiinţele; iar astfel, chiar şi cosmogonia duce la căutarea valorilor divine ale realităţii - la conştiinţa de Dumnezeu.

 

26. (646.10)56:10.9 Lumile stabilite în lumină şi viaţă sunt atât de preocupate de înţelegerea adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii pentru că aceste valori calitative îmbrăţişează revelaţia Deităţii pentru ţinuturile timpului şi spaţiului. Semnificaţiile adevărului etern exercită o atracţie combinată asupra naturii intelectuale şi spirituale a omului muritor. Frumuseţea universală îmbrăţişează relaţiile armonioase şi ritmurile creaţiei cosmice; ea constituie mai mult apelul intelectual şi conduce spre o înţelegere unificată şi sincronă a universului material. Bunătatea divină reprezintă revelaţia valorilor infinite minţii finite, pentru a fi percepute şi elevate până în pragul nivelului spiritual al înţelegerii umane.

 

27. (647.1)56:10.10 Adevărul reprezintă fundamentul ştiinţei şi filozofiei, el fiind fundamentul intelectual al religiei. Frumuseţea susţine arta, muzica şi ritmurile semnificative ale oricărei experienţe umane. Bunătatea îmbrăţişează sensul etic, moralitatea şi religia - apetitul pentru perfecţiune experienţială.

 

28. (647.6)56:10.15 Chiar şi adevărul, frumuseţea şi bunătatea - abordarea intelectuală a oamenilor pentru a înţelege universul minţii, al materiei şi al spiritului - trebuie să fie combinate într-un concept unificat al unui ideal divin şi suprem. În măsura în care personalitatea muritoare unifică experienţa umană cu materia, cu mintea şi cu spiritul, acel ideal divin şi suprem devine unificat în putere în Supremaţie şi apoi personalizat ca un Dumnezeu al iubirii părinteşti.

 

29. (647.8)56:10.17 Frumuseţea universală este recunoaşterea reflectării Insulei Paradisului în creaţia materială, în timp ce adevărul etern este ajutorul special al Fiilor Paradisului, care nu numai că se dăruiesc maselor muritoare, ci şi îşi răspândesc Spiritul Adevărului asupra tuturor oamenilor. Bunătatea divină este şi mai evidentă în serviciul plin de iubire al multiplelor personalităţi ale Spiritului Infinit. Însă iubirea, suma totală a acestor trei însuşiri, reprezintă perceperea de către om a lui Dumnezeu ca fiind Tată său Spiritual.

 

30. (648.3)56:10.20 Pentru omul limitat, adevărul, frumuseţea şi bunătatea îmbrăţişează deplina revelaţie a realităţii divine. Pe măsură ce această iubire-înţelegere a Deităţii îşi găseşte o expresie spirituală în vieţile muritorilor cunoscători de Dumnezeu, apar şi roadele divinităţii: pacea intelectuală, progresul social, satisfacţia morală, bucuria spirituală şi înţelepciunea cosmică. Muritorii avansaţi într-o lume aflată în al şaptelea stadiu al luminii şi vieţii au învăţat că iubirea este cel mai mare lucru din univers - şi ei ştiu că Dumnezeu este iubire.

 

31. (804.16)71:4.16 Apariţia unei fraternităţi autentice semnifică faptul că s-a ajuns la o ordinea socială în care toţi oamenii se bucură de purtarea poverilor unii altora şi doresc cu adevărat să practice regula de aur. Cu toate acestea, o astfel de societate ideală nu poate lua fiinţă atâta timp cât persoanele slabe şi rele nu încetează să profite de ocazii pentru a trage avantaje injuste de la cei care sunt în principal împinşi de devotamentul lor în slujba adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii. În această situaţie, nu există decât o singură linie de conduită practică de urmat. Adepţi regulii de aur pot stabili o societate progresistă în care ei vor trăi conform idealurilor lor, menţinând în acelaşi timp o apărare adecvată contra semenilor lor ignoranţi care ar putea fie să exploateze înclinaţia lor către pace fie să distrugă civilizaţia lor în progres.

 

32. (966.3)87:7.8 Nici un cult nu poate să dureze şi să contribuie la progresul civilizaţiei colective şi la înfăptuirile spirituale individuale, decât dacă se bazează pe semnificaţia biologică, sociologică şi religioasă a căminului. Un cult care supravieţuieşte, trebuie să simbolizeze ceea ce rămâne permanent în faţa schimbărilor neîncetate, să glorifice ceea ce unifică curentul metamorfozelor sociale aflate într-o transformare constantă. Trebuie ca acesta să recunoască adevăratele semnificaţii, să exalte relaţiile frumoase şi să celebreze bunele valori ale adevăratei nobleţi.

 

33. (999.3)91:5.7 Dar oamenii cu minte mai iluminată din punct de vedere spiritual ar trebui să fie răbdători şi toleranţi faţă de intelectele mai puţin bine înzestrate, care doresc cu patimă un simbolism pentru a mobiliza clarviziunea lor spirituală restrânsă. Cei puternici nu trebuie să îi privească pe cei slabi cu dispreţ. Cei care sunt conştienţi de Dumnezeu în absenţa unui simbolism, nu trebuie să nege funcţia de graţie a simbolurilor pentru cei cărora le este greu să adore Deitatea şi să respecte, fără forme şi fără rituri, adevărul, frumuseţea şi bunătatea. În rugăciunea de adorare, majoritatea muritorilor îşi imaginează un simbol oarecare al obiectului-scop al devoţiunilor lor

 

34. (1000.5)91:7.4 Mintea omenească poate acţiona ca răspuns la o aşa-zisă inspiraţie atunci când este sensibilă fie la exaltările subconştientului fie la stimulii supraconştientului. În ambele cazuri, aceste creşteri ale conţinutului conştiinţei îi apar individului mai mult sau mai puţin străine. Entuziasmul mistic netemperat şi extazul religios neînfrânat nu sunt scrisori de acreditare ale inspiraţiei, scrisori de acreditare aşa-zis divine.

 

(1000.6)91:7.5 Proba practică a tuturor acestor stranii experienţe religioase de misticism, de extaz şi de inspiraţie consta în a observa dacă aceste fenomene îl fac pe individ interesat de:

 

(1000.7)91:7.6 1. A se bucura de o sănătate fizică mai bună şi mai completă.

(1000.8)91:7.7 2. A acţiona mai practic şi mai eficient în viaţa sa mentală.

(1000.9)91:7.8 3. A face socială experienţa sa religioasă cu mai multă plenitudine şi bucurie.

(1000.10)91:7.9 4. A spiritualiza mai complet viaţa sa cotidiană în timp ce îşi îndeplineşte îndatoririle curente ale existenţei de muritor obişnuit.

(1001.1)91:7.10 5. A spori dragostea şi aprecierea sa faţă de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate.

(1001.2)91:7.11 6. A conserva valorile sociale, morale, etice şi spirituale recunoscute curent.

(1001.3)91:7.12 7. A dezvolta clarviziunea spirituală - conştiinţa sa de Dumnezeu.

 

 

35. (1002.3)91:8.11 Dumnezeu răspunde rugăciunii omului prin a-i da o revelaţie sporită a adevărului, o apreciere reînsufleţită a frumuseţii şi un concept mai larg asupra bunătăţii. Rugăciunea este un gest subiectiv, dar ea stabileşte contactul cu puternice realităţi obiective pe nivelele spirituale ale experienţei umane; ea este o încercare semnificativă a fiinţei umane de a atinge valorile supraumane. Ea este cel mai puternic stimulent al creşterii spirituale.

 

36. (1011.15)92:6.17 Religia ebraică înglobează tranziţia filozofică dintre politeism şi monoteism; ea este o verigă evolutivă dintre religiile de evoluţie şi religiile de revelaţie. Evreii au fost singurul popor occidental care să urmeze evoluţia zeilor lor primitivi până la capăt, până la Dumnezeul revelaţiei, dar acest adevăr nu a fost niciodată larg acceptat înaintea epocii lui Isaia, care a predicat din nou ideea mixtă de o Deitate rasială conjugată cu un Creator Universal: „O Domn al Oştilor, Dumnezeu al Israelului, tu eşti Dumnezeu, chiar tu; tu ai creat cerul şi pământul”. La un moment dat, speranţa supravieţuirii civilizaţiei occidentale a rezidat în sublimul concept ebraic de bunătate şi în conceptul grecesc avansat de frumuseţe.

 

37. (1089.12)99:4.4 Puţin contează prefacerile care pot însoţi creşterea economică şi socială a civilizaţiei; religia este autentică şi valabilă dacă întreţine în individ o experienţă în care prevalează suveranitatea adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii, căci acela este adevăratul concept spiritual al realităţii supreme. Prin iubire şi prin adorare, ea devine plină de sens în calitate de comuniune cu oamenii şi de filiaţie cu Dumnezeu.

 

38. (1092.2)99:6.2 Există un scop real în socializarea religiei. Activităţile religioase colective au ca scop punerea în scenă a fidelităţii faţă de religie; ridicarea în slăvi a seducţiilor adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii; întreţinerea atracţiei valorilor supreme; amplificarea serviciului fraternităţii dezinteresate; glorificarea potenţialurilor vieţii de familie; promovarea educaţiei religioase; darea de sfaturi înţelepte şi de îndrumări spirituale şi încurajarea adorării în grup. Toate religiile vii încurajează prietenia umană, păstrează moralitatea, favorizează bunăstarea vecinătăţii şi facilitează difuzarea evangheliei esenţiale a mesajelor lor respective de mântuire eternă.

 

39. (1096.1)100:2.4 Spiritualitatea indică imediat apropierea voastră de Dumnezeu şi măsura utilităţii voastre pentru tovarăşii voştri. Spiritualitatea întăreşte aptitudinea de a descoperi frumuseţea în lucruri, de a recunoaşte adevărul din semnificaţii şi de a găsi bunătatea în valori. Dezvoltarea spirituală este determinată de această capacitate şi este direct proporţională cu eliminarea aspectelor egoiste ale dragostei.

 

40. (1114.5)101:8.1 Crezul a atins nivelul credinţei atunci când el motivează viaţa şi modelează felul de a trăi. Faptul acceptării unei învăţături ca fiind adevărate nu este credinţă, ci un simplu crez. Certitudinea şi convingerea nu sunt nici ele credinţă. O dispoziţie a minţii nu atinge nivelele credinţei decât dacă ea domină efectiv modul de a trăi. Credinţa este un atribut viu al experienţei religioase personale autentice. Crezi adevărul, admiri frumuseţea, respecţi bunătatea, dar nu le adori. O asemenea atitudine de credinţă salvatoare este centrată asupra lui Dumnezeu singur, care personifică adevărul, frumuseţea, bunătatea, şi infinit mai mult de atât.

 

41. (1142.1)103:9.10 Odată ce raţiunea recunoaşte ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals, ea dă dovadă de înţelepciune; când înţelepciunea alege între adevărat şi fals, între adevăr şi eroare, ea demonstrează călăuzirea spiritului. Astfel încât rolul minţii, al sufletului şi al spiritului sunt întotdeauna strâns unite şi funcţional asociate. Raţiunea se ocupă de cunoaşterea faptelor; înţelepciunea se ocupă de filozofie şi de revelaţie; credinţa se ocupă de experienţa spirituală vie. Prin adevăr, omul atinge frumuseţea, iar prin iubire spirituală, el se înalţă la bunătate.

 

42. (1164.2)106:1.3 Dumnezeul Septuplu semnifică recunoaşterea de către Deitatea Paradisului a barierelor timpului în universurile evolutive din spaţiu. Oricât de departe de Paradis s-ar situa originea unei personalităţi materiale demne de a supravieţui, şi oricât de adânc afundată ar fi în spaţiu, ea îl va găsi pe Dumnezeul Septuplu prezent şi acordându-şi ajutorul său îndurător şi afectuos de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate acestei creaturi nedesăvârşite care se zbate în evoluţie. Ajutorul divinităţii celui Septuplu se extinde către interior, prin Fiul Etern până la Tatăl Paradisului, şi către exterior, prin Cei Îmbătrâniţi de Zile până la Părinţii universurilor locale - Fiii Creatori.

 

43. (1175.1)106:9.12 Pentru creaturile finite, materiale şi evolutive, o viaţă bazată pe faptul trăirii voinţei Tatălui conduce direct la supremaţia spiritului în cadrul personalităţii şi la apropierea cu un ceva mai mult a acestor creaturi de înţelegerea Tatălui Infinit. Viaţa astfel centrată asupra Tatălui este întemeiată pe adevăr, sensibilă la frumuseţe şi dominată de bunătate. Persoana care îl cunoaşte astfel pe Dumnezeu este lăuntric iluminată prin adorare şi în exterior devotată servirii sincere a fraternităţii universale a tuturor personalităţilor, o slujire plină de îndurare şi motivată de iubire. În acelaşi timp, toate aceste calităţi ale vieţii sunt unificate în personalitatea în evoluţie pe nivelele mereu ascendente ale înţelepciunii cosmice, ale realizării de sine, ale descoperirii lui Dumnezeu şi ale adorării Tatălui.

 

44. (1199.1)109:4.6 Într-un sens, se poate ca Ajustorii să întreţină un anumit grad de fecundaţie încrucişată la nivel planetar în domeniile adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii, dar rar li se dă ocazia să mai locuiască o a doua oară pe aceeaşi planetă. Nici un Ajustor care serveşte acum pe Urantia nu a mai stat înainte pe această lume. Ştiu despre ce vorbesc, deoarece noi avem numărul şi biografia lor în arhivele Uversei.

 

45. (1199.3)109:5.2 Este uneori posibil să vă aveţi mintea iluminată, să auziţi vocea divină care vorbeşte continuu în voi şi să deveniţi parţial conştienţi de înţelepciunea, de adevărul, de bunătatea şi de frumuseţea personalităţii potenţiale care vă locuieşte constant.

 

46. (1206.4)110:3.6 Nu trebuie să consideraţi cooperarea cu Ajustorul vostru ca un proces în mod particular conştient, căci nu este astfel. Mobilurile şi deciziile voastre, hotărârile voastre fidele şi dorinţele voastre supreme sunt ceea ce constituie o cooperare reală şi eficientă. Voi puteţi spori în mod conştient armonia cu Ajustorul:

 

(1206.5)110:3.7 1. Alegând să răspundeţi la apelul îndrumării divine, întemeind în mod sincer viaţa voastră umană pe cea mai înaltă conştiinţă a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii pe care o aveţi voi, şi apoi coordonând aceste calităţi divine prin înţelepciune, prin adorare, prin credinţă şi prin iubire.

(1206.6)110:3.8 2. Iubindu-l pe Dumnezeu şi dorind să-i semănaţi - prin recunoaşterea sinceră a paternităţii divine şi a adorării iubitoare a Tatălui celest.

(1206.7)110:3.9 3. Iubind oamenii şi dorind sincer să-i serviţi - recunoscând din toată inima fraternitatea umană dublată de o afecţiune înţeleaptă şi inteligentă pentru fiecare dintre semenii voştri muritori.

(1206.8)110:3.10 4. Acceptând cu bucurie cetăţenia cosmică - recunoscând cu onestitate obligaţiile voastre progresive faţă de Fiinţa Supremă, având conştiinţa interdependenţei dintre omul evolutiv şi Deitatea în evoluţie. Aceasta este naşterea moralităţii cosmice şi realizarea datoriei universale.

 

47. (1217.1)111:1.6 Mintea este instrumentul cosmic pe care voinţa omenească poate să interpreteze disonanţele distrugerii sau pe care această aceeaşi voinţă omenească poate să facă să rezoneze delicatele melodii ale identificării cu Dumnezeu şi ale supravieţuirii eterne care rezultă din aceasta. Ajustorul dăruit omului este, în ultimă analiză, impermeabil la rău şi incapabil să facă păcate, dar mintea umană poate efectiv să fie denaturată, deformată şi făcută urâtă şi rea prin maşinaţiile culpabile ale unei voinţe umane egoiste şi perverse. Tot astfel, mintea poate să fie făcută nobilă, frumoasă, adevărată şi bună - efectiv mare - în acord cu voinţa iluminată de spiritul unei fiinţe omeneşti cunoscătoare de Dumnezeu.

 

48. (1219.6)111:3.7 În măsura în care sufletul morontial evoluând al omului se impregnează de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate ca fiind realizarea valorii conştiinţei de Dumnezeu, fiinţa care rezultă devine indestructibilă. Dacă nu este nici o supravieţuire a valorilor eterne în sufletul care evoluează al omului, atunci existenţa muritoare este lipsită de sens, iar viaţa însăşi este o iluzie tragică. Dar aceasta este veşnic adevărat: ceea ce începeţi în timp voi isprăviţi în mod sigur în veşnicie--dacă acel lucru merită a fi încheiat.

 

49. (1237.1)112:6.9 Sufletul având o valoare de supravietuire reflectă atât actiunile şi motivatiile cantitative cât şi pe cele calitative ale intelectului material, fostul sediu al identitătii de sine. Alegând adevărul, frumusetea şi bunătatea, mintea muritoare intră în cariera ei universală premorontială sub tutela celor şapte spirite-mentale adjutante unificate sub conducerea spiritului întelepciunii. Prin urmare, după trecerea de cel şapte cercuri de realizare morontială, darul mintii morontiale se suprapune mentalului adjutant, fapt care inaugurează cariera prespirituală sau morontială de progres în universul local.

 

50. 1260.3)115:1.2 Cadrele conceptuale ale universului nu sunt decât relativ adevărate. Ele sunt utile eşafodaje care trebuie în cele din urmă să cedeze locul expansiunii înţelegerii cosmice crescânde. Modurile de a înţelege adevărul, frumuseţea şi bunătatea, moralitatea, etica, datoria, iubirea, divinitatea, originea, existenţa, scopul, destinul, timpul spaţiul şi chiar şi Deitatea, nu sunt decât relativ juste. Dumnezeu este cu mult, mult mai mult decât un Tată, dar Tatăl este cea mai înaltă concepţie umană despre Dumnezeu. Cu toate acestea, descrierea sub forma Tată-Fiu a relaţiilor dintre Creator şi creatură va fi sporită prin concepţiile supraumane despre Deitate la care s-a ajuns în Orvonton, în Havona şi în Paradis. Omul este obligat să gândească într-un cadru universal de muritor, dar aceasta nu înseamnă că el nu poate să-şi imagineze alte cadre mai elevate, în interiorul cărora gândirea poate să aibă loc.

 

51. (1263.6)115:3.19 Pătrunderea finală a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii Fiinţei Supreme nu ar putea decât să deschidă, creaturii în progres, aceste calităţi absonite ale divinităţii ultime care depăşeşte nivelele conceptuale ale adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii.

 

52. (1278.5)117:1.1 Supremul este frumuseţea armoniei fizice, adevărul semnificaţiei intelectuale şi bunătatea valorii spirituale. El este blândeţea veritabilului succes, precum şi bucuria împlinirii perpetue. El este suprasufletul marelui univers, conştiinţa cosmosului finit, desăvârşirea realităţii finite şi personificarea experienţei Creator-creatură. În toată eternitatea viitoare, Dumnezeu Supremul va exprima realitatea experienţei volitive în relaţiile trinitare ale Deităţii.

 

53. (1279.5)117:1.7 Adevărul, frumuseţea şi bunătatea sunt corelate în slujirea Spiritului, în splendoarea Paradisului, în compasiunea Fiului şi în experienţa Supremului. Dumnezeu Supremul este adevărul, frumuseţea şi bunătatea, căci aceste concepte despre divinitate reprezintă maximele finite ale experienţei de ideaţie. Sursele eterne ale acestor calităţi triunice ale divinităţii se plasează pe nivelele suprafinite, dar o creatură nu poate concepe aceste surse decât ca supraadevăr, suprafrumuseţe şi suprabunătate.

 

54. (1293.1)117:7.17 Marele univers perfecţionat al acestor timpuri viitoare va fi imens de diferit de ceea ce este el în prezent. Duse vor fi aventurile pasionante ale organizaţiilor galaxiilor spaţiului, implantarea vieţii pe lumile nesigure ale timpului şi armonia emergentă din evoluţia haosului, frumuseţea potenţialurilor, adevărul semnificaţiilor şi bunătatea valorilor. Universurile timpului vor fi atins împlinirea destinului lor finit! Poate că va exista un interval de repaos, de destindere, în finalul luptei multimilenare pentru perfecţiune evolutivă, însă nu pentru multă vreme! Fireşte, sigur şi inexorabil, enigma Deităţii emergente din Dumnezeu cel Ultim va provoca cetăţenii deveniţi perfecţi ai universurilor stabilite, întocmai cum strămoşii lor evolutivi, care se zbăteau, au fost odinioară provocaţi de căutarea lui Dumnezeu Supremul. Perdeaua destinului cosmic se va ridica pentru a dezvălui măreţia transcendentă a atrăgătoarei căutări absonite a Tatălui Universal pe nivelele superioare şi noi, revelate în aspectul ultim al experienţei creaturilor.

 

55. (1299.3)118:5.3 Conştiinţa de muritor trece de la fapte la înţelesuri, şi apoi la valori. Conştiinţa de Creator plecă de la valoarea ideii, trece prin înţelesul cuvintelor şi ajunge la faptul acţiunii. Pentru a ieşi din impasul unităţii necalificate inerente infinităţii existenţiale, trebuie întotdeauna să acţioneze Dumnezeu. Deitatea trebuie întotdeauna să furnizeze universul arhetipal, personalităţile perfecte, adevărul, frumuseţea şi bunătatea originare, pe care toate creaţiile subdivine se străduiesc să le atingă. Trebuie întotdeauna ca Dumnezeu să găsească mai întâi omul pentru ca omul să-l poată apoi găsi pe Dumnezeu. Un Tată Universal este întotdeauna necesar înainte de a putea exista o filiaţie universală şi fraternitatea universală care urmează.

 

56. (1306.1)118:10.12 La început, pe o lume evolutivă, evenimentele naturale ale ordinului material şi dorinţele personale ale fiinţelor umane par adesea contradictorii. Multe dintre faptele ce se petrec pe o lume în evoluţie sunt mai degrabă greu de înţeles pentru muritori - legea naturii pare atât de adesea crudă, nemiloasă şi indiferentă faţă de tot ceea ce este adevărat, frumos şi bun pentru comprehensiunea omenească. Dar, pe măsură ce omenirea îşi urmează dezvoltarea planetară, constatăm că acest punct de vedere este modificat de factorii următori:

 

(1306.2)118:10.13 1. Lărgirea viziunii omului- mai buna sa comprehensiune a lumii în care trăieşte, capacitatea sa sporită de a înţelege faptele materiale din timp, ideile semnificative ale gândirii şi idealurile valabile ale clarviziunii spirituale. Atâta timp cât oamenii nu iau, drept etalon de măsură, decât obiectele de natură fizică, ei nu au nici o şansă să găsească unitatea în timp şi în spaţiu.

(1306.3)118:10.14 2. Creşterea stăpânirii omului- acumularea treptată a cunoaşterii legilor lumii materiale, a ţelurilor existenţei spirituale şi a posibilităţilor de a coordona aceste două realităţi prin filozofie. Omul sălbatic era neputincios înaintea masacrelor cauzate de forţele naturale, servil înaintea dominaţiei crude a propriilor lui frici lăuntrice. Omul pe jumătate civilizat începe să deschidă rezervele secrete ale tărâmurilor naturale, şi ştiinţa sa distruge, lent, dar sigur, superstiţiile sale, în timp ce îi procură o nouă bază factuală lărgită pentru a înţelege semnificaţiile filozofiei şi valorile veritabilei experienţe spirituale. Omul civilizat va atinge, într-o bună zi, stăpânirea relativă a forţelor fizice ale planetei lui; dragostea de Dumnezeu pe care el o poartă în inima sa se va răspândi efectiv ca dragostea faţă de aproape, în timp ce valorile existenţei umane se apropie de limita capacităţilor muritorilor.

 

 

57. (1306.4)118:10.15 3. Integrarea omului în univers- mărirea perspicacităţii omului şi a înfăptuirilor lui experienţiale îl duc la o armonie mai strânsă cu prezenţele unificatoare ale Supremaţiei - Trinitatea Paradisului şi Fiinţa Supremă. Şi aceasta este ceea ce a stabilit suveranitatea Supremului pe lumile ancorate de demult în lumină şi viaţă. Aceste planete evoluate sunt, într-adevăr, poeme de armonie, imagini ale frumuseţii şi ale bunătăţii împlinite înfăptuite prin urmărirea adevărului cosmic. Şi dacă aceste lucruri se pot întâmpla unei planete, atunci lucruri şi mai mari se pot întâmpla într-un sistem şi în cele mai vaste unităţi ale marelui univers pe măsură ce ele ajung de asemenea la o stabilitate care denotă că potenţialul lor de creştere finită este epuizat.

 

58. (1429.1)130:1.5 Ultima discuţie purtată de Iisus şi Gadiah a fost despre bine şi rău. Acest tânăr filistin era foarte tulburat de un simţ al injustiţiei provenind din prezenţa răului în lume alături de bine. El a spus: „Dacă Dumnezeu este nemăsurat de bun, cum poate el să îngăduie să suferim de durerile răului? La urma urmei, cine creează răul?” În această epocă, mulţi oameni încă mai credeau că Dumnezeu crea şi binele şi răul, însă Iisus nu a propovăduit niciodată o asemenea eroare. Răspunzând acestei întrebări, Iisus a zis: „Fratele meu, Dumnezeu este iubire, el trebuie deci să fie bun şi bunătatea sa este atât de mare şi atât de reală încât nu poate să conţină lucrurile meschine şi ireale ale răului. Dumnezeu este bun într-un mod atât de pozitiv încât nu există absolut nici un loc în el pentru răul negativ. Răul este alegerea imatură şi nechibzuitul pas greşit al celor care rezistă bunătăţii, al celor care resping frumuseţea şi care trădează adevărul. Răul este numai proasta adaptare a imaturităţii sau influenţa dezintegratoare şi deformantă a ignoranţei. Răul este inevitabila întunecime care urmează îndeaproape respingerea nesocotită a luminii. Răul este ceea ce este întunecat şi neadevărat; când este adoptat cu bună ştiinţă şi aprobat de bună voie, el devine păcat.

 

59. (1431.2)130:2.7 Aceasta a fost o întâlnire care a durat până la o oră înaintată în noapte şi în cursul căreia tânărul i-a cerut lui Iisus să îi explice deosebirea dintre voinţa lui Dumnezeu şi actul mental omenesc de a face o alegere, care este numit tot voinţă. În esenţă, Iisus a zis: „Voinţa lui Dumnezeu este experienţa progresivă care constă în a deveni din ce în ce mai asemănător lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind sursa şi destinul a tot ceea ce este bun, frumos şi adevărat. Voinţa omului este calea omului, suma şi substanţa a ceea ce muritorul a ales să fie şi să facă. Voinţa este alegerea deliberată a unei fiinţe conştiente care duce la conduita hotărâtă şi întemeiată pe reflecţie inteligentă.”

 

60. (1458.2)132:2.5 Bunătatea înaintează întotdeauna către noi nivele de libertate crescândă de a se desăvârşi moral şi de a realiza personalitatea spirituală descoperirea Ajustorului interior şi identificarea cu el. O experienţă este bună atunci când intensifică aprecierea frumuseţii, sporeşte voinţa morală, măreşte discernământul adevărului, dezvoltă aptitudinea de a-ţi iubi şi de a-ţi servi semenii, înalţă idealurile spirituale şi unifică mobilurile umane supreme ale timpului cu planurile eterne ale Ajustorului interior. Toate acestea conduc direct la dorinţa sporită de a face voia Tatălui, ceea ce întreţine pasiunea divină de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a deveni şi mai mult asemenea lui.

 

61. (1458.4)132:2.7 Bunătatea este vie, relativă, întotdeauna în progres; ea este invariabil o experienţă personală şi veşnic legată de discernerea adevărului şi a frumuseţii. Bunătatea se găseşte în recunoaşterea valorilor pozitive ale adevărului nivelului spiritual care trebuie, în experienţa umană, să contrasteze cu contraponderea negativă umbrele răului potenţial.

 

62. (1458.6)132:2.9 În momentul în care un ascendent muritor atinge Paradisul, aptitudinea sa de a identifica sinele cu adevăratele valori ale spiritului este amplificată până ce a atins posesiunea perfectă a luminii vieţii. O astfel de personalitate spirituală, ajunsă la perfecţiune, devine atât de complet, de dumnezeieşte şi de spiritual unificată cu calităţile pozitive şi supreme ale bunătăţii, ale frumuseţii şi ale adevărului, încât nu mai rămâne nici o posibilitate, unui spirit atât de drept, de a proiecta vreo umbră negativă a răului potenţial atunci când el este expus luminozităţii pătrunzătoare a luminii divine a Suveranilor infiniţi ai Paradisului. La toate aceste personalităţi spirituale, bunătatea a încetat a mai fi parţială, opusă unui contrariu şi relativă; ea a devenit în chip divin completă şi în chip spiritual desăvârşită; ea se apropie de puritatea şi de perfecţiunea Supremului.

 

63. (1459.4)132:3.4 Adevărul revelat, adevărul descoperit personal, este suprema voluptate a sufletului omenesc. El este creaţia combinată a minţii materiale şi a spiritului lăuntric. Mântuirea veşnică a unui suflet care distinge adevărul şi iubeşte frumuseţea este încredinţat de această foame şi de această sete de bunătate care îl determină pe acest muritor să-şi propună un scop unic, acela de a face voia Tatălui, de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a deveni asemenea lui. Nu există niciodată conflict între adevărata cunoaştere şi adevăr. Se poate să existe conflict între cunoaştere şi credinţele umane, credinţele pătate de prejudecăţi, deformate de frică şi dominate de teama de a înfrunta noi fapte de descoperire materială sau de progres spiritual.

 

64. (1460.1)132:3.8 Evoluţia spirituală este o experienţă a alegerii crescânde şi voluntare a bunătăţii, însoţită de o diminuare egală şi progresivă a posibilităţii răului. Când se atinge finalitatea alegerii bunătăţii şi deplina capacitate de a aprecia adevărul, ia naştere o perfecţiune a frumuseţii şi a sfinţeniei, a căror dreptate inhibă pe vecie chiar şi posibilitatea ivirii conceptului de rău potenţial. Sufletul care îl cunoaşte astfel pe Dumnezeu nu proiectează nici o umbră a răului care seamănă îndoială atunci când el operează pe un nivel al spiritului atât de elevat al bunătăţii divine.

 

65. (1461.4)132:4.6 Mergând de-a lungul Tibrului cu un soldat roman, el a zis: „Inima să-ţi fie tot atât de curajoasă ca şi braţul. Îndrăzneşte să faci dreptate şi fii în stare să te arăţi îndurător. Obligă natura ta inferioară să asculte de natura ta superioară, aşa cum asculţi tu de superiorii tăi. Respectă bunătatea şi exaltă adevărul. Alege frumosul în locul urâtului. Iubeşte-l pe aproapele tău şi caută-l pe Dumnezeu din toată inima ta, căci Dumnezeu este Tatăl tău din ceruri.”

 

66. (1583.5)140:8.31 Maestrul nu a oferit soluţii pentru problemele nereligioase ale vremurilor sale sau ale oricărei epoci ulterioare. Iisus dorea să dezvolte clarviziunea spirituală în realităţile eterne şi să stimuleze iniţiativa în originalitatea vieţii.

 

67. (1728.4)155:5.2 În timp ce religiile lumii au o dublă origine - una naturală, cealaltă revelată - se regăsesc în orice moment, la orice popor, trei forme distincte de devoţiune religioasă, şi iată cele trei manifestări ale acestei nevoi de religie:

 

(1728.5)155:5.3 1. Religia primitivă. Tendinţa seminaturală şi instinctivă de a te teme de energiile misterioase şi de a adora forţele superioare; aceasta este în principal o religie de natură fizică, religia fricii.

(1728.6)155:5.4 2. Religia civilizaţiei. Acestea sunt concepţiile şi practicile religioase în evoluţie ale raselor care se civilizează - religia minţii - teologia intelectuală sprijinită pe autoritatea tradiţiei religioase instituite.

(1728.7)155:5.5 3. Adevărata religie, cea a revelaţiei. Aceasta este revelarea valorilor supranaturale, o pătrundere parţială a realităţilor eterne, o vedere de ansamblu a bunătăţii şi a frumuseţii caracterului infinit al Tatălui din ceruri - religia spiritului aşa cum este ea demonstrată în experienţa umană.

 

 

68. (1738.4)156:5.5 Dar eu te pun în gardă contra nebuniei de a vrea să treci peste ispită prin recurgerea la simpla voinţă omenească de a înlocui o dorinţă cu o altă dorinţă considerată superioară. Dacă vrei cu adevărat să înfrângi ispitele naturii inferioare, trebuie să atingi o poziţie de superioritate spirituală, caracterizată prin dezvoltarea reală şi sinceră a unui interes efectiv şi a unei iubiri pentru liniile de conduită superioare şi mai idealiste pe care mintea ta doreşte să le substituie cu obiceiurile inferioare şi mai puţin idealiste recunoscute ca ispite. În felul acesta, tu vei fi eliberat prin transformarea spirituală, în loc de a fi din ce în ce mai apăsat de refularea amăgitoare a dorinţelor omeneşti. În dragostea de ceea ce este nou şi superior, tu vei uita vechiul şi inferiorul. Frumuseţea triumfă întotdeauna asupra urâţeniei din inima oamenilor iluminaţi de dragostea de adevăr. Există o puternică forţă de eliminare într-o afecţiune spirituală nouă şi sinceră. Îţi repet, nu te lăsa biruit de rău, ci triumfă mai degrabă asupra răului prin bine.”

 

69. (1840.5)167:6.6 Când nu este posibil să-l adore pe Dumnezeu din tabernaculele naturii, oamenii ar trebui să facă tot ce le stă în putere pentru a-şi rezerva case ale frumuseţii, sanctuare de o simplicitate atrăgătoare şi artistic împodobite, cu scopul de a trezi simţămintele omeneşti cele mai elevate asociate cu abordarea intelectuală a comuniunii spirituale cu Dumnezeu. Adevărul, frumuseţea şi sfinţenia aduc un ajutor puternic şi eficient veritabilei adorări. Comuniunea spirituală nu este încurajată numai printr-o ornamentare masivă şi prin excesele de decorare ale unei arte umane complicate şi fastuoase. Frumuseţea este cea mai religioasă atunci când este cea mai simplă şi cea mai apropiată de natură. Ce păcat că copilaşii au primul lor contact cu conceptele venerării publice în sălile reci şi goale atât de lipsite de atracţia frumuseţii şi care inspiră atât de puţină bună dispoziţie şi sfinţenie! Ar trebui ca iniţierea copilului în adorare să aibă loc în peisajele naturii, şi ca, mai târziu, să-i însoţească pe părinţii lui în edificiile publice ale adunărilor religioase care au cel puţin tot atâta atracţie materială şi frumuseţe artistică ca şi casa în care îşi are domiciliul obişnuit.

 

70. (1950.4)180:5.9 Această aceeaşi filozofie de flexibilitate vie şi de adaptabilitate cosmică a adevărului divin la nevoile şi la capacitatea fiecărui fiu al lui Dumnezeu trebuie să fie percepută înainte ca voi să puteţi spera a înţelege cum trebuie învăţătura şi practica Maestrului cu privire la non-rezistenţa la rău. Învăţătura Maestrului este în esenţă o proclamaţie spirituală. Până şi implicaţiile materiale ale filozofiei sale n-ar putea fi luate cu folos în considerare făcând abstracţie de corolarele lor spirituale. Spiritul poruncii Maestrului constă în a nu opune rezistenţă la reacţiile egoiste faţă de univers, şi în acelaşi timp de a atinge în mod dinamic şi progresiv nivelele de justeţe unde se situează adevăratele valori ale spiritului: frumuseţea divină, bunătatea infinită şi adevărul etern - a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi a deveni tot mai mult asemenea lui.

 

71. (2043.1)191:5.3 ”Pacea să fie cu voi. O săptămână întreagă am întârziat pentru a putea să apar din nou înaintea voastră când veţi fi adunaţi toţi laolaltă pentru a mai auzi o dată porunca de a merge în lumea întreagă şi a predica această evanghelie a împărăţiei. Vă repet: aşa cum Tatăl m-a trimis în lume, vă trimit şi eu pe voi. Aşa cum l-am revelat pe Tată tot astfel să revelaţi voi iubirea divină, nu doar prin cuvinte, ci prin viaţa voastră de zi cu zi. Vă trimit nu să iubiţi sufletul oamenilor, ci mai degrabă să iubiţi oamenii. Nu este suficient să proclamaţi bucuriile Cerului. Trebuie să demonstraţi realităţile spiritului vieţii divine în experienţa voastră de toate zilele, deoarece prin credinţa voastră aveţi deja viaţa veşnică ca un dar de la Dumnezeu. Când aveţi credinţa, când puterea de sus, Duhul Adevărului, se va fi revărsat asupra voastră, nu veţi ascunde lumina voastră aici în spatele uşilor închise; veţi face iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu cunoscute întregii omeniri. Prin teamă voi fugiţi acum din faţa faptelor unei experienţe neplăcute însă când veţi fi fost botezaţi cu Duhul Adevărului veţi merge cu curaj şi bucurie către noile experienţe ale proclamării bunei vestiri a vieţii veşnice în împărăţia lui Dumnezeu. Voi puteţi rămâne aici în Galileea o bucată vreme pentru a vă reface după şocul trecerii de la falsa siguranţă a autorităţii tradiţionalismului şi noua ordine a autorităţii faptelor, a adevărului şi a credinţei în realităţile supreme ale experienţei vii. Misiunea voastră în lume se bazează pe faptul că am trăit printre voi o viaţă revelându-l pe Dumnezeu; pe adevărul că atât voi, cât li toţi ceilalţi oameni sunteţi fiii lui Dumnezeu. Această misiune se va concretiza în viaţa pe care o veţi trăi voi printre oameni - experienţa efectivă şi vie de a iubi oamenii şi a-i servi aşa cum v-am iubit şi servit eu. Această credinţă revelează lumina voastră lumii. Fie ca revelaţia adevărului să deschidă ochii celor orbiţi de tradiţie; fie ca serviciul vostru, expresie a iubirii, să distrugă complet prejudecăţile nutrite de ignoranţă. Apropiindu-vă astfel de contemporanii voştri printr-o compătimire înţelegătoare şi printr-un devotament dezinteresat îi veţi conduce la mântuirea prin cunoaşterea iubirii Tatălui. Iudeii au preţuit bunătatea, grecii au exaltat frumuseţea, hinduşii predică devoţiunea, îndepărtaţii pustnici propovăduiesc respectul, romanii pretind loialitatea, însă eu cer discipolilor mei viaţa, chiar o viaţă de slujire exprimată prin iubire faţă de fraţii voştri în trup.”

 

72. (2047.5)192:2.1 Când au terminat de mâncat, şi în vreme ce ceilalţi erau aşezaţi lângă foc, Iisus i-a făcut semn lui Petru şi lui Ioan să-l însoţească într-o plimbare pe plajă. În timp ce mergeau, Iisus i-a zis lui Ioan: „Ioane, tu mă iubeşti?” Şi, când Ioan i-a răspuns: „Da, Maestre, din toată inima”, Maestrul a zis: „Atunci, Ioane, renunţă la intoleranţa ta şi învaţă să îi iubeşti pe oameni aşa cum te-am iubit eu. Consacră-ţi viaţa dovedirii că iubirea este lucrul cel mai mare de pe lume. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu care îi împinge pe oameni să caute mântuirea. Iubirea este strămoşul întregii bunătăţi spirituale, ea este esenţa adevăratului şi a frumosului.”

 

73. (2076.5)195:5.14 În religie, Iisus a recomandat şi a urmat metoda experienţei, tot aşa cum ştiinţa modernă urmează tehnica experimentală. Noi îl găsim pe Dumnezeu după indicaţiile clarviziunii spirituale, dar noi ne însuşim această clarviziune a sufletului prin dragostea de frumos, prin urmarea adevărului, prin loialitatea faţă de datorie şi prin adorarea divinei bunătăţi. Dar, dintre toate aceste valori, iubirea este adevărata călăuză către clarviziunea reală.

 

74. (2077.7)195:6.11 A zice că mintea „s-a ridicat” din materie nu explică nimic. Dacă universul ar fi fost doar un mecanism şi dacă mintea ar fi fost nedespărţită de materie, noi n-am fi avut niciodată două interpretări diferite ale aceluiaşi fenomen observat. Conceptele de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate nu sunt inerente nici fizicii, nici chimiei. O maşină nu poate cunoaşte, şi cu atât mai mult să cunoască adevărul, să aibă sete de dreptate şi să caute bunătatea. Ştiinţa poate să fie fizică dar mintea savantului care discerne adevărul este instantaneu supramaterială. Materia nu cunoaşte adevărul; ea nu poate nici să iubească milostenia ori să-i placă realităţile spirituale. Convingerile morale întemeiate pe iluminarea spirituală şi înrădăcinate în experienţa omenească sunt tot atât de reale şi de certe cât şi deducţiile matematice bazate pe observaţiile fizice, dar ele se situează pe un nivel diferit şi mai elevat.

 

75. (2078.3)195:6.17 Urmărirea sinceră a bunătăţii, a frumuseţii şi a adevărului conduce la Dumnezeu. Orice descoperire ştiinţifică demonstrează existenţa simultană a libertăţii şi a constanţei în univers. Inventatorul ar fi liber să facă descoperirea sa. Lucrul descoperit este real şi aparent constant, căci altfel n-ar fi putut fi cunoscut ca lucru.

 

76. (2078.7)195:7.4 Valorile paradisiace de eternitate şi de infinitate, de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate sunt ascunse în faptele fenomenelor universului de timp şi spaţiu. Însă pentru a sesiza şi a discerne aceste valori spirituale unui muritor născut din spirit îi trebuie ochiul credinţei.

 

77. (2083.1)195:9.5 Epoca modernă va refuza să accepte o religie incompatibilă cu faptele şi care nu se armonizează cu concepţiile ei cele mai elevate despre adevăr, frumuseţe şi bunătate. A venit timpul să se redescopere adevăratele temelii originale ale creştinismului astăzi denaturat şi plin de compromis.

 

78. (2087.2)196:0.2 Iisus cel uman îl vedea pe Dumnezeu ca fiind sfânt, just şi mare,precum şi adevărat, frumos şi bun. El a focalizat în mintea sa toate aceste atribute ale divinităţii ca „voie a Tatălui care este în ceruri”. Dumnezeul lui Iisus era simultan „Sfântul Israelului” şi „Tatăl din ceruri viu şi iubitor”. Conceptul de Dumnezeu ca Tată nu era original la Iisus, dar el a exaltat şi a înălţat ideea la nivelul unei experienţe sublime înfăptuind o nouă revelaţie a lui Dumnezeu şi proclamând că orice creatură muritoare este un copil al acestui Tată al dragostei, un fiu de Dumnezeu.

 

79. (2095.7)196:3.23 Idealizarea adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii şi încercarea de a fi în slujba lor, nu sunt un substitut al experienţei religioase autentice - realitatea spirituală. Psihologia şi idealismul nu sunt echivalentul realităţii religioase. Proiecţiile intelectului omenesc pot, e adevărat, să dea naştere unor falşi dumnezei - dumnezei după chipul omului - dar faptul de a avea cu adevărat conştiinţă de Dumnezeu nu are o asemenea origine; conştiinţa de Dumnezeu rezidă în spiritul lăuntric. Multe dintre sistemele religioase umane provin din formulele ieşite din intelectul omenesc, dar faptul de a avea conştiinţa lui Dumnezeu nu face în mod necesar parte din aceste absurde sisteme de sclavie religioasă.

 

80. (2095.8)196:3.24 Dumnezeu nu este simpla născocire a idealismului omenesc; el este izvorul însuşi al tuturor discernămintelor şi al tuturor valorilor supraanimale de acest gen. Dumnezeu nu este o ipoteză formulată pentru a se unifica conceptele umane de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate; el este personalitatea iubirii din care ies toate manifestările universului.

 

81. (2096.2)196:3.26 Moralitatea este indispensabil baza preexistenta a conştiinţei personale de Dumnezeu, realizarea personală a prezenţei interioare a Ajustorului, însă această moralitate nu este nici sursa experienţei religioase, nici clarviziunea spirituală care rezultă din ea. Natura morală este supraanimală, dar subspirituală. Moralitatea echivalează cu recunoaşterea îndatoririlor, cu realizarea existenţei a ceea ce este just şi a ceea ce nu este. Zona morală se interpune între tipul de minte animală şi tipul de minte umană, aşa cum morontia funcţionează între sferele materiale şi spirituale de dobândire a personalităţii.

 

82. (2096.5)196:3.29 Clarvederea religioasă posedă puterea de a transforma o înfrângere în dorinţe superioare şi în noi hotărâri. Dragostea este motivaţia cea mai elevată pe care omul o poate utiliza în ascensiunea sa de univers. Însă, când iubirea este lipsită de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate, ea nu este decât sentiment, deformare filozofică, iluzie psihică şi amăgire spirituală. Iubirea trebuie mereu definită pe nivelurile succesive de progres morontial şi spiritual.

 

83. (2096.8)196:3.32 Viaţa unora dintre oameni este prea mare şi nobilă pentru a se coborî la nivelurile de jos ale unei simple reuşite. Animalul trebuie să se adapteze la mediul său înconjurător, dar omul religios îşi transcende mediul; el scapă astfel de limitările prezentei lumi materiale prin clarviziunea iubirii divine. Acest concept asupra iubirii generează în sufletul omului efortul supraanimal de a găsi adevărul, frumuseţea şi bunătatea; şi când le găseşte efectiv, el este preamărit în strânsoarea lor; este consumat de dorinţa de a le trăi şi de a face dreptate.

 

84.(2097.3)196:3.35 Conştiinţa de Dumnezeu este echivalentă cu integrarea sinelui în univers pe nivelurile lui cele mai elevate de realitate spirituală. Numai conţinutul spiritual al unei valori oarecare este nepieritor. Nici chiar ceea ce este adevărat, frumos şi bun nu ar putea pieri din experienţa umană. Dacă omul nu alege să supravieţuiască, atunci Ajustorul supravieţuitor păstrează aceste realităţi născute din iubire şi nutrite în slujire. Şi toate aceste lucruri fac parte din Tatăl universal. Tatăl este iubirea vie, iar această viaţă a Tatălui este în Fiii săi. Şi duhul Tatălui este în fiii Fiilor lui - oamenii muritori. Când totul este zis şi făcut, ideea de Tată rămâne încă conceptul omenesc cel mai elevat de Dumnezeu.

 

 

 

***






0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users